Katherine Mansfield

The Meeting

We started speaking,
Looked at each other, then turned away.
The tears kept rising to my eyes.
But I could not weep.
I wanted to take your hand
But my hand trembled.
You kept counting the days
Before we should meet again.
But both of us felt in our hearts
That we parted for ever and ever.
The ticking of the little clock filled the quiet room.
"Listen," I said. "It is so loud,
Like a horse galloping on a lonely road,
As loud as a horse galloping past in the night."
You shut me up in your arms.
But the sound of the clock stifled our hearts' beating.
You said, "I cannot go: all that is living of me
Is here for ever and ever."
Then you went.
The world changed. The sound of the clock grew fainter,
Dwindled away, became a minute thing.
I whispered in the darkness. "If it stops, I shall die."

.

Monica Rusu

Katherine Mansfield

Întâlnirea

Am început să vorbim,
Ne-am uitat unul la altul, apoi ne-am întors privirile.
Lacrimile voiau sa ţâşnească.
Dar nu am putut să plâng.
Doream să-ţi iau mâna,
Dar mâna mea tremura.
Tot numărai zilele
Până la următoarea nostră întâlnire.
Dar amândoi am simţit
Că ne despărţeam pentru totdeauna.
Ticăitul micului ceas a umplut camera liniştită.
„Ascultă,” am zis. „E atât de zgomotos,
Aidoma unui cal galopând pe un drum pustiu,
Răsună ca un armăsar trecând în galop, în toiul nopţii.”
M-ai luat în braţe şi am tăcut.
Dar ticăitul a înăbuşit bătaia inimilor noastre.
Ai spus: „Nu pot să plec – tot ce-i viu în mine
Se află aici, pentru totdeauna.”
Apoi te-ai dus.
Lumea s-a schimbat. Zgomotul ceasului s-a stins,
S-a estompat, a devenit nesemnificativ.
Am şoptit prin întuneric. „Dacă se opreşte, o să mor.”